Durerea unui gălățean infirm care și-a văzut rampa mult așteptată distrusă de vecinii de la bloc, sub pretextul că era ”o țigănie”, nu poate rămâne fără ecou.
Imobilizat într-un scaun cu rotile, Anton Cătălin a luptat mult pentru a obține, într-un final, o rampă de acces la blocul în care locuiește, doar pentru a avea și el posibilitatea de a ieși afară, la aer, fără să apeleze la bunăvoința trecătorilor pentru a coborâ cele nouă trepte care îl despart de lume.


După patru ani de promisiuni neonorate din partea administraţiei locale şi de refuzuri din partea asociaţiei de proprietari, gălățeanul prinsese speranță că situația lui se va rezolva, când marți, pe 28 iulie, muncitorii au început lucrările la rampa de acces.
Dar construcția începută marţi a fost desfiinţată miercuri dimineaţă, 29 iulie, spre durerea şi dezamăgirea gălăţeanului dependent de fotoliu rulant, scrie viata-libera.ro.
Muncitorii au renunțat la lucrare după protestele vehemente ale vecinilor care au ameninţat că o dărâmă ei, pentru că e urâtă şi ocupă jumătate de scară.

CITEȘTE ȘI:Detalii șocante despre crima de la Puiești: Dragostea dintre doi bărbați s-a terminat cu vărsare de sânge și condamnare la închisoare
"Era un colos de fier gros, care ocupa jumătate de scară. Oamenii au sărit, spunând că e imposibil să se facă aşa ceva, că nu mai au pe unde să intre în bloc. Vecinii voiau o platformă hidraulică, nu o rampă! Sau să li se prezinte un proiect pentru care să-şi dea sau nu acordul", au explicat cei reprezentanţii asociaţiei de proprietari.


Dezamăgit cumplit de vecinii de la bloc, Anton Cătălin își strigă neputința.
"Nici nu mai pot, plâng de azi-dimineaţă! Ştiţi ce îmi vine să fac? Să mă arunc cu căruţul de aici, de sus, de pe scări şi să las bilet că am recurs la acest gest din cauza celor care mi-au făcut treaba asta! Nu vedeţi ce inimi au şi ce oameni sunt?! Oamenii strigau că e o ţigănie! Ar fi trebuit să aştepte ca lucrarea să fie terminată şi vopsită frumos. Cu ce îi încurca?", a spus Anton Cătălin.


Culmea e că unul dintre vecinii care s-au opus construcției i-a spus bărbatului că ”noi am vrut să îți facem un bine”, pentru că oricum ”rampa aceea era o prostie! O țigănie! Ce, dacă e gratis trebuie să acceptăm orice? Să îți facă platformă acționată cu piston hidraulic!”.
Problema gălăţeanului a rămas, deocamdată, nerezolvată și tot ce-i rămâne de făcut este să apeleze la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Foto cu titlu de prezentare.

Vremea

Please provide full credentials information

Online acum

Avem 72 vizitatori și nici un membru online