Cei trei bănuiți, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, din Râmnicu Sărat, respectiv Grebănu, au intrat în atenția polițiștilor în data de 03 august 2019, dată la care soția uneia dintre persoanele cercetate a fost implicată într-un eveniment rutier.
Tot mai puțini pacienți confirmați cu COVID-19 internați la Spitalul din Râmnicu Sărat
De la începutul anului Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, devenit de aproape un an unitate suport COVID-19, înregistrează un număr redus de pacienți confirmați cu virusul.
Sindicaliștii amenință că se vor plânge la ITM pentru că nu se respectă programul de lucru la Spitalul din Râmnicu Sărat
Sindicatul SANITAR Buzău a făcut cunoscută o adresă către conducerea Spitalului din Râmnicu Sărat în care i se solicită să respecte programul de lucru al angajaților, conform prevederilor Codului Muncii și Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Câți râmniceni s-au vaccinat până în prezent de la deschiderea Centrului de Vaccinare
Aproximativ 230 de râmniceni s-au programat deja pentru cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19. De luni, Centrul de Vaccinare deschis pe strada Micșunelelor 29 a devenit funcțional.
Un angajat al Primăriei Râmnicu Sărat a murit duminică
Un angajat al primăriei Râmnicu Sărat în vârstă de 49 de ani a murit, duminică, în urma unui infarct. Toți colegii de muncă și familia sunt în stare de șoc.
Accident mortal produs în această dimineață la ieșire din Râmnicu Sărat spre Focșani
Din primele date de la fața locului, un autoturism condus pe direcția Buzău către Focșani de către un șofer în vârstă de 33 de ani, din Vrancea, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus și la volanul căreia se afla un conducător auto în vârstă de 67 de ani, din Iași.
Puțini doritori de vaccin anti-COVID la Râmnicu Sărat: Și medicii sunt reticenți cu privire la vaccin
Se fac pregătiri pentru campania de vaccinare anti-COVID-19 și la spitalul din Râmnicu Sărat.
Doi tineri îndrăgostiți din Râmnicu Sărat prinși de polițiști la plimbare, în loc să stea în carantină
Polițiștii râmniceni au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi tineri îndrăgostiți din Râmnicu Sărat. Deși ar fi trebuit să se afle în carantină, fiind întorși din Austria, cei doi au decis să iasă la plimbare. Pe drum au început să se certe iar fata a vrut să își continue drumul singură.
Șoferiță de 26 de ani din Râmnicu Sărat prinsă cu 114 km/h în localitate
O tânără de 26 de ani din Râmnicu Sărat a fost depistat de polițiști în timp ce circula cu viteză în localitate.
Centru de vaccinare anti-Covid19 deschis la Râmnicu Sărat
Începând din 18 ianuarie, odată cu lansarea celei de-a doua etape de imunizare împotriva Coronavirusului, în municipiul Râmnicu Sărat a fost deschis un centru de vaccinare.
Spitalul din Râmnicu Sărat a rămas fără medic infecționist după ce dr. Georgeta Negoiaș a intrat în concediu
Dacă până la izbucnirea pandemiei de COVID-19 Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat se confrunta cu un deficit de personal, acum, în plină criză, spitalul suport COVID din municipiu are nevoie urgentă de personal medical. Unitatea medicală a rămas fără medic infecționist, dar și fără alți specialiști care să îi monitorizeze pe bolnavi.
Râmnicu Sărat din ce în ce mai sufocat de mașini
Municipiul Râmnicu Sărat a devenit din ce în ce mai aglomerat, nu doar în ceea ce privește traficul pietonal cât și din cauza mașinelor parcate neregulamentar. La orele amiezii, zonele centrale din localitate sunt pur și simplu sufocate de autoturismele parcate, unele dintre ele în cele mai nepotrivite locuri, precum la intersecția unor străzi sau chiar pe trotuare.
Doi râmniceni prinși pe DN2E85 în timp ce făceau transport ilegal de persoane și colete din Germania
Doi șoferi din Râmnicu Sărat de 30, respectiv 39 de ani au fost opriți în trafic pe DN2E85, ăn timp ce efectuau transport de persoane și colete pe ruta Germania-România.
Mascații au dat iama în interlopii din Râmnicu Sărat: Descinderi la persoane care dețineau arme ilegal
Raiul răufăcătorilor pare că s-a mutat în Râmnicu Sărat, acolo unde mascații intervin aproape săptămânal. Așa s-a întâmplat și luni dimineața, când polițiștii buzoieni au efectuat șase percheziții domiciliare în municipiu în vederea prevenirii și combaterii actelor de violență, în urma intervenției un bărbat fiind reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Râmnicenii își pot achita taxele și impozitele inclusiv pe 31 decembrie
Râmnicenii care nu doresc să intre cu datorii în noul an pot să-și achite diferite taxe și impozite la casieria Serviciului de Taxe și Impozite Locale a Primăriei, până pe data de 31 decembrie.
Schimbări majore la nivelul unor instituții din Râmnicu Sărat
Autoritățile locale din Râmnicu Sărat și-au propus ca în 2021 să efectueze o serie de schimbări la vârful unor instituții publice locale din municipiu.
VIDEO: Accident spectaculos produs în week-end la Râmnicu Sărat: Forțe impresionante de intervenției au intervenit
Un grav eveniment rutier a avut loc sâmbătă, 19 decembrie, în municipiul Râmnicu Sărat, pe DN2E85. Două autoturisme marca BMW s-au lovit frontal după ce, conform surselor, unul dintre conducătorii auto nu a oferit prioritate de trecere celuilalt vehicul implicat în accident.
Un proxenet din Rm.Sărat săltat de mascați când se pregătea să plece din țară. Câte tinere a obligat să se prostitueze
Polițiștii buzoieni au venit cu vești îmbucurătoare joi dimineață, după descinderea la locuința unui proxenet din Râmnicu Sărat. Procurorii DIICOT ajutați de mascați au efectuat șapte percheziții pe raza municipiului Râmnicu Sărat, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări infracționale specializată în proxenetism și spălare de bani.
A murit profesorul Cireașă Constantin
Îndrăgitul profesor Cireașă Iuga Constantin s-a stins din viață în urmă recent, lăsând în urma sa durere în familie și tăcere printre cunoscuți și apropiați.
"Antițigănismul" va fi pedepist cu închisoarea în România. Iohannis a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului.
Ajutoare pentru încălzirea locuinței acordate la Râmnicu Sărat
Râmnicenii care au un venit net pe membru de familie de maximum 800 de lei pot solicita Direcției de Asistență Socială ajutorul pentru încălzirea locuinței.